Daca cineva mi-ar fi spus acum cativa ani, ca in 2009 voi avea parte de o super-experienta probabil as fi zambit si as fi luat totul ca pe o gluma. Ei bine, iata ca gluma s-a adeverit, din fericire pentru mine si datorita programului HappySummer Greece anul acesta am avut parte de cele mai bune 3 luni din viata mea! Nerabdatoare am pornit catre tinutul zeilor, catre paradis. Totul a parut o piesa de teatru, o piesa al carui rol principal il ocupam eu. Mare bucurie a fost pentru mine, am imbracat camasa albastra, aceasta era costumatia mea pentru rolul de barman. Am constatat cu multumire ca mi-am intrat bine in rol, dovada fiind marturiile turistilor lasate in Cartea de Impresii a hotelului. Crestea inima in mine cand citeam ce era scris acolo. Am lasat o impresie foarte buna despre oamenii din Romania, le-am vorbit tuturor despre melegurile noastre, despre obiceiuri si traditii.
A fost o lectie de viata pentru mine, m-am simtit ca o eleva in marele templu al cunoasterii. Mi- am facut o multime de prieteni de peste tot, dar grecii m- au impresionat profund. Am vizitat, am dansat zorba, am baut ouzo, am mancat bugata si cataiffi. Am ascultat muzica veche cantata cu maiestrie la instrumente colorate in mai toate buzuchiile de pe insula. Am ciocnit la sfinachia cat sa- mi ajunga pentru un an intreg, de ce spun doar un an? Pentru ca la anul vreau sa plec din nou! Abia astept sa treaca timpul si sa ma imbarc iarasi spre Elada!
Ce dor imi este… de tot ce a insemnat vara 2009! Imaginati- va: o munca placuta, alaturi de oameni veseli, saritori, briza marii patrunzand in ceasca de cafea, palmieri peste tot, fete colorate de razele soarelui, muntii in spate si marea in fata intinzandu- se maiastra, mare si albastra. Nostalgia ma cuprinde dar stiu ca le voi revedea.Tot timpul le confirm asta prietenilor de acolo cu care pastrez legatura prin internet sau telefon.
Am invatat sa compar si sa vad lucruri pe care inainte nu le vedeam, am vazut locuri a caror existenta doar o banuiam, m-am cunoscut mai bine pe mine si m-am hotarat sa apreciez altfel viata, am vazut ca indiferent ce imi doresc pot obtine.
M- am intors acasa cu dor de familie si prieteni, in rest acolo am avut tot ce mi- am dorit. Sunt mai increzatoare, mai sigura pe mine, aceasta experienta a avut un rol important in formarea mea ca om, acum pot spune ca m-am maturizat cu adevarat!
Ce sa mai……as putea scrie pagini intregi si tot nu as termina tot ce am de spus insa marturie vor sta cateva din fotografiile mele!
Cu drag,
Pricina Ancuta, Bucuresti
| < Prev | Next > |
|---|


